IMPOZITE SI TAXE | Acasa | Edilii Nostrii | Istoric | Despre noi | Contactati-ne | Transparenta Decizionala, Legea 52/2009

Orasul Fundulea

  
Istoric

Sa nu uitam niciodata istoricul locurilor unde neau fixat strabunii strabunilor. Sa sapam cat mai adanc dupa el, cu orice mijloace, sal aducem la suprafata, pentru a fi cunoscut si de cei care ne vor urma noua, iar la randul lor, sa-l lase in Altarul Luminii, cat va fi neamul acesta. Sa nu rupeti file din acest istoric, adaugati cat mai multe amanunte, scrieti intocmai cum a fost! Scrieti despre toti conducatorii, de la nivelul obstilor, urbelor si a tarii, si despre faptele lor bune si rele, pentru a dovedi oricarui neavenit pe aceste locuri, ca numai Dumnezeu nea
fixat pe noi, popor crestin aici, daruindune aceasta tara, mica gradina a Edenului. Pe cei ce vremelnic neau aruncat in Rascrucea vanturilor , neau rapit portiuni din tara si neau asmutit unii impotriva altora, fiinte de acelasi neam si sange, aceeasi credinta, sa avem puterea de ai ierta, dar si de a nu uita nici una din faptele lor care au provocat milioane de victime, si de aceea sa consemnam si acestea toate.
Desi satele sunt putine la numar, comunele, orasele de asemenea, le putem numara in fiecare zi de mai multe ori, locuitorii acestora sunt multi si amintirile peste timp sunt foarte multe despre satul, comuna, orasul lor pe care fiecare poate sa le redea in felul lui. Dar, paradoxal, oricat de multi am trai in oricare dintre acestea de pe acest Pamant, foarte putini, sau deloc, vom scrie aceste amintiri, ca ele, sa dainuie peste ani, si sa se transmita generatiilor viitoare. Este lucrul ce incerc eu sal fac acum, sa scriu in locul celor ce nu pot a scrie din motive care, uneori, nu tin de lipsa harului in ale scrisului, ci mai degraba de motive care nu au tinut de vointa lor. Incerc sa rescriu cele scrise pana la mine, cu increderea ca, altcineva va continua cat de sumar, sa retina orice
crede de cuviinta si ca intereseaza pe cei ce vor veni; si a fi continuatori atenti, chiar a indrepta si unele inserate de mine. Satul in care tu si eu neam nascut, este satul meu, al tau, al tuturor celor ce au trait in el, si ni lau lasat noua sa traim aici, sal intarim chiar daca vom mai pleca vremelnic, convinsi fiind ca cei mai multi ne vom intoarce
pentru putin, al saruta sau a ne ingropa in pamantul sau. De aceea si noi trebuie sa ne primenim sufletele, sal lasam cu drag urmasilor nostri de aiurea, sai intarim zestrea fie si spirituala, prin a lasa scrise tot ce ni se povesteste de inaintasi, chiar daca povestea adevarata ce ne este marturisita, slobozeste de multe ori valuri
de lacrimi si tristeti. Sa spunem urmasilor cum a fost, la noi in sat, cum a fost la tine si cum a fost la ea. Mai intai sa le ascultam durerea asteptand sasi stearga ochii de lacrimile fierbinti; sa ofteze usurati de dorul navalnic din piept de satul lor. Sa scriem cat mai multe despre ce a insemnat traire, despre viata acestor comunitati cu toate ale lor: istorie, cultura, civilizatie, sa insemnam cateva cuvinte despre personalitatile ridicate de pe aceste vetre, si operele lor, rolul acestora in viata sociala, economica, culturala, a localitatii si, de ce nu, a tarii, despre traditiile locale, obiceiuri, folclor, legende si mituri, date despre evolutia climei, fauna si flora, evolutia chiar pe perioade mai lungi de timp. Sa scriem, sa scriem despre toate acestea si cele ce vor mai fi, pentru ca timpul este neiertator cu fiecare, si numai el ingroapa tot cea fost odata pe fiecare palma de pamant pe care a existat o vatra de sat sau o alta asezare. Vazand si intelegand lipsa unei astfel de lucrari la nivelul localitatii Fundulea ori numai incercari timide din partea unor oameni de a retine foarte putine date despre localitatea in care isi au infipte radacinile, am gasit de cuviinta sa obtin cat mai multe informatii din cele mai vechi timpuri, incepand cu primele descoperiri arheologice, concluzii desprinse despre modul de viata, perioada istorica cea mai indepartata, despre cultura si civilizatia primilor traitori pe aceste meleaguri, din imediata apropiere a raului si vaii Mostistei.
Si ar fi inutil sa amintesc ca asemenea lucrare a aparut numai din dorinta interioara a autorului, dornic de a cotrobai prin rafturile pline cu carti ale bibliotecilor, de a cerceta si studia documentele din arhive ce nu de putine
ori lipsesc, de a deschide inimile celor incarcati de povara anilor, pentru a afla de la ei amintirile nescrise si chiar documentele invelite cu grija in hartia ingalbenita si uitata sub grinda camerei. Este adevarat ca aceste raspunsuri obtinute la intrebarile adresate in stanga si in dreapta, acestor batrani, se dovedesc izvoare nesecate ale cunoasterii locurilor pe care au trait si ni leau lasat mostenire, iar la randul nostru sa ne pregatim sa le lasam celor ce vor veni dupa noi. Pentru ca de nu vom lasa nici o urma, un inscris pe o fila de carte, pe o piatra, borna de hotar, urmasii ne vor trece la index. Sa fim vrednici macar pe cat au fost inaintasii nostri, desi de ei
ne despart secole si altele au fost vremurile. Dar, lor sa le multumim ca au fost prevazatori si au consemnat in cronici, atat cat au putut ori cat li sau parut ca vor trebui celor dupa ei, cu obiectivitatea de care au putut da dovada; Miron Costin si Nicolae Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce, Constantin Milescu, Radu Popescu,
stolnicul Constantin Cantacuzino, dar si domnitori care au dorit sa li se cunoasca faptele din timpul domniilor lor. Si cat de imense ni se par acum perioadele istorice, golurile pe care, din motive voite sau nu, pana acestor inaintasi nu leau consemnat, de nu or fi disparut distruse din nechibzuinta, ori mistuite de flacarile incendiilor
provocate de prea multi invadatori asupra acestei tari dea lungul secolelor.

Vorbeam la inceput ca aceasta dorinta a autorilor de asemenea lucrari nu este suficienta daca nu se contopeste cu a celor doritori de asi cunoaste istoria locurilor unde Dumnezeu a hotarat ca oamenii acestia sasi fixeze in marea lor majoritate locurile vesniciei si de care arareori unii sa se dezradacineze ademeniti sau poate
altele sa le fie motivele dezradacinarii, dar cu siguranta amintirile despre natalele locuri, rana deschisa la plecare in sufletele lor, le sangereaza tot timpul vietii si oriunde sar afla, vor fi tot timpul ispititi de fireasca intrebare: Cum sau ivit ori cum sa ivit satul lui, intrun anume loc si nu in altul?. O singura certitudine exista: la inceput si la inceput, a fost un foc. Tuturor acesta lea fost inceputul. Candva, in vremuri de mult uitate, un palc ratacitor din cine stie ce semintie a poposit pe inserat in pustietatea campiei. O adiere de aer mai viu, soapta unui parau sau vreo alta nedefinita chemare vor fi fost de ajuns. La flacarile focului pe care lau aprins, barbatii cu cantat, au fript vanatul si au imbratisat femeile. A doua zi au plecat si nu sau mai intors niciodata. Dar, sub cenusa celui dintai foc, viitoarele colibe incoltisera in adancime si chiar, din acea clipa, incepeau sa urce spre suprafata. Peste un an sau peste o suta rasareau din pamant. Si satul a inceput sa traiasca. Incet, neinchipuit de incet, ca si cum ar fi facut un altoi in sanul naturii, randuri de oameni, mereu alte randuri de oameni, au adus lemnul si piatra in noua matrice a vietii – lemnul padurii din a carei frunza cantau, piatra raului al carui cantec il ascultau dar“ dupa ce mai intai le cumpanisera indelung trecand in ele o parte din sufletul lor. Si satul a continuat sa traiasca, potrivindusi respiratia cu marile cicluri cosmice si cu trecerea larga a veacurilor. Totul sa petrecut incet, neintrerupt, si nesimtit ca intrun corp care isi primeneste celulele, ca intrun AA‚lungul vremii, in zare, intre ape si munti, cate focuri nu vor fi palpait! Dar nau dat rod si sau stins pe vecie. Poate ca nu toti cei care
lau aprins aveau har de intemeietori, poate ca acolo tarana va fi fost stearpa de miracolul vietii. De atatea ori, case ridicate pe temelii trainice, cu gandul duratei, nau putut prinde radacini, sau naruit, iar cenusa li sa imprastiat in cele patru vanturi. In timpul acesta, prin cine stie ce urgisite meleaguri, un biet catun facea fata tuturor
potrivniciilor trecand dintrun veac in altul, incorporate in sanul naturii si in marea familie a satelor, a acestor fructe uriase ale pamantului, sensibile si vii strabatute de o nesecata seva. Cata incarcatura in chiar simpla imaginatie ca asa au stat lucrurile demult, desi numai acesta poate fi marele adevar. Si spunem si noi: El va
continua sa existe cat va exista Universul, si tot sat se va chema. Izvorul adevaratei vieti creatoare a fiecarui popor il formeaza, dupa credinta noastra, populatia de la sate. Si nu este vorba neaparat de satul acesta pe carel vedem, ori lam cunoscut si noi. Sigur, poate fi vorba si de viata creatoare a omului care a trait pe aceste
locuri inca din vremi imemorabile, preistorice, a primilor cautatori si descoperitori ai focului prin frecarea a doua lemne uscate sau lovirea cremenei si care sau asezat cat mai aproape de firul de apa, dea lungul vailor, la adapostul teraselor mai joase sau cu timpul mai inalte, sa fie astfel ferit vara de arsita ucigatoare a soarelui,
iar iernile de gerurile naprasnice ale campului deschis. Apele raurilor bogate in peste, pamantul fertil si codrii intinsi dea lungul teraselor joase la inceput, au fost locurile preferate ale multor civilizatii in Baraganul nostru cuprins intre Ialomita si Dunare. Dea lungul timpului, viata dusa in bordeiele subterane, se va
ridica la suprafata, desfasuranduse in locuinte spatioase. Se vede ca cel cea aprins focul pe aceste locuri a fost unul cu har de intemeietor, din moment ce in zilele noastre din vetrele bordeielor subterane, construite mii de ani in urma, chiar din imediata apropiere a actualelor vetre ale satelor Gostilele, dar si Mariuta si Mataraua,
neau ramas urme ale acestor civilizatii creatoare de culturi si pe care in masura posibilitatilor inaintasii, dar si contemporanii, sau straduit si se straduiesc cu putinele mijloace materiale si mai ales financiare sa le aduca la suprafata pentru a intelege mai mult, mai bine, cine suntem si de unde venim.
Cercetarile si descoperirile arheologice efectuate de catre Muzeul de Istorie al Romaniei de astazi, (pentru urmasi si denumirea de Muzeul de Istorie al Republicii Socialiste Romania), si publicate in lucrarea Muzeul National III 1976, pag. 231233, precum si Ilfov file de istorie 1978, pag. 712 ne stau marturii despre vechimea
multimilenara a vietii pe aceste vetre. Multe dintre acestea, au fost scoase la iveala in urma lucrarilor de amenajare pentru irigatii a perimetrului din jurul Mostistei, din anul 1972 (inca din primavara anului 1971 sau inceput lucrarile de cercetare a terenului). In anii 70 colective formate din arheologi de la Institutul de Arheologie, Muzeul National de Istorie si Muzeul de Arheologie din Oltenita au executat ample sapaturi
de salvare a vestigiilor arheologice de pe valea Mostistei. Aceste vestigii de pe valea Mostistei au atras atentia arheologilor, determinand efectuarea de sapaturi sistematice in mai multe puncte, dar cu deosebire si in imprejurimile satului Gostilele. Asezarile prefeudale si feudale timpurii descoperite cu prilejul acestor sapaturi
arheologice la suprafata care sau efectuat intre anii 1970 si 1974 si cu prilejul sondajelor efectuate de cei care semneaza articolele din lucrarile amintite, atesta vechimea asezarii de astazi Gostilele. La doi kilometri in partea de sud a satului Gostilele, pe malul stang al Mostistei sa gasit o asezare tip Dridu. Imediat la sud de satul Gostilele, pe malul stang al Mostistei de pe ostrovul Berechet, sau adunat fragmente de ceramica din mai multe
epoci, unele apartinand culturii Gumelnita, fara a se descoperi insa resturi de locuire apartinand acestei culturi atat cat sa cercetat, cateva cu luciu caracteristic, negre la exterior si caramizii in interior, au fost atribuite Hollstatului timpuriu (cultura Medias). Numeroase fragmente ceramice, urme de chirpic in aratura, gropile
care se vad in malul Mostistei, indica existenta unei asezari apartinand culturii SantanaCerneahov suprapusa de o asezare Dridu. Asemenea cercetari si descoperiri arheologice sau facut si in imprejurimile satelor Mariuta si Mataraua situate in apropierea satului Gostilele. La numai doi kilometri de satul Mariuta, pe malul stang
al Mostistei, langa confluenta unei vai, se gaseste o asezare de tip Santana. De asemenea, la o distanta de 1 kilometru sud de satul Mariuta, tot pe malul stang al Mostistei, sau descoperit urmele unei asezari din secolul al IVlea e.n. suprapusa de o asezare Dridu. La sudest de satul Mariuta, in cotul raului se afla un ostrov, iar la sud de acesta sa descoperit o asezare de tip SantanaCerneahov. VisA vis de satul Mariuta, tot pe malul stang al Mostistei, se gaseste un tellneolitic apartinand culturii Gumelnita. Deosebit de interesant este si faptul ca insusi denumirea raului Catana, afluentul Mostistei, ar veni tot de la o veche asezare care ar fi fost situata tot pe malul
stang al Mostistei, intre Belciugatele si localitatea Fundulea, disparuta de foarte mult timp, ramasa cunoscuta doar din auzite din generatie in generatie. Despre aceasta asezare, Catana, se spune ca ar fi fost intemeiata de catre oameni veniti din diferite parti ale judetului care sau refugiat aici din calea navalitorilor straini.
Despre oamenii acestei asezari, se stie ca traiau in bordeie sapate in pamant si in crunta mizerie. Despre asezare se crede ca aceasta ar fi disparut in urma unui atac de ciuma care a secerat viata locuitorilor. In locul unde se crede ca ar fi existat aceasta asezare se pot observa multe fragmente de ceramica si a fost descoperit
si un cuptor de ars vase. Deci, prin aceste descoperiri si cercetarile lor, se poate demonstra ca raul Mostistea, bazinul sau, este o zona a continuitatii permanente de viata omeneasca. Intorcandune la acest tellneolitic, apartinand culturii Gumelnita, din imprejurimile zonelor GostileleMariuta si, de ce nu, poate fi si mai aproape
(se pot descoperi daca se cauta), specialistii au ajuns la concluzia ca populatia respectiva, gumelniteana, traia din pescuit, vanatoare si agricultura. Ca o concluzie de necontestat ce se desprinde de pe urma acestor cercetari arheologice care au dus la descoperiri indubitabile, este aceea ca: cenusa focului de care vorbeam la inceput,
raspandita in cele patru vanturi, a ajuns pe pamantul fertil de langa importantele surse de apa Dunarea, lacurile si raurile Mostistea, Galatui, Ialomita bogate in peste si paduri intinse, favorizand aici, aparitia unor civilizatii stralucitoare in Baraganul Ialomitean si Calarasean, de care ne vom ocupa foarte pe scurt cu ajutorul
arheologiei si a materialelor puse in circulatie de specialistii in domeniu, care atesta ca, prezenta pe acest teritoriu a omului dateaza incepand cu perioada neoliticului mijlociu. Descoperirea unor resturi de fosile de Mammuthus Tragantherii si Mammuthus Primegenius in localitati ca Sultana, Luica, Codreni, Gurbanesti, Vlad Tepes, Alexandru Odobescu, Unirea, Jegalia, dovedeste posibilitatea existentei omului chiar din paleoliticul superior (10.000 i.e.n.). Nu se pot cunoaste populatiile care au trait inainte de mileniul al Vlea i.e.n. Astfel, cea mai veche populatie atestata prin descoperiri arheologice, purtatoare a culturii Dudesti, a dat nastere unei
civilizatii pe deplin formata, rod al unor procese istorice care nu ar fi fost posibile fara o continuitate de locuire a mai multor populatii in sudestul Munteniei. Comunitatile Dudesti au preferat campia, intemeindusi asezarile pe marginea teraselor joase ale diferitelor cursuri de apa sau pe vaile aflate in imediata lor apropiere. Astfel de asezari au fost descoperite atat la Mariuta, cat si la Mataraua si nu este exclus ca lucrari arheologice sa duca la descoperiri si in vatra localitatii Fundulea. De la inceputurile evolutiei acestei populatii, teritoriul locuit era destul
de intins. Pe masura ce inaintam in timp el se restrange ca arie, ajungand sa ocupe doar sudestul Munteniei, sudestul Olteniei si nordul Bulgariei. Locuintele de suprafata spatioase iau locul bordeielor mici. Acestei civilizatii Dudesti ii succed, dupa cum considera specialistii, ca prima faza a culturii Boian, populatia Bolintineanul, desi
sapaturile arheologice duc la ipoteza existentei acestei populatii de sine statatoare. Asadar, asezarile acestei populatii au fost construite pe marginea unor terase joase sau inalte, aflate in imediata apropiere a unei surse de apa. Una din cele mai uimitoare civilizatii preistorice sudest europene, cultura Boian, leau avut comunitatile
Bolintineanul incadrate de cercetatorul Eugen Comsa in prima faza a acestei culturi. Cultura Boian a fost impartita in mai multe etape de dezvoltare, numite Giulesti, Vidra si Petru Rares. Triburile giulestene ocupau o arie de raspandire mare in raport cu populatiile Giulesti si Bolintineanul. Asezarea de terasa ramane principala forma de locuire a populatiei Giulesti. Bordeiele sunt inca predominante, dar numarul locuitorilor de suprafata este in crestere. Transformari importante atat in plan socioeconomic, cat si in plan spiritual, au loc in timpul fazei Vidra. Asezarile Vidra au o foarte buna vizibilitate, exploateaza la maximum resursele terenului. Acestea sunt primele comunitati care prelucreaza arama si aurul in zona Dunarii de Jos. Aceste transformari socioeconomice declanseaza o adevarata explozie demografica. Asezarile de acest tip sunt semnalate si in zona Mataraua, Mariuta, comuna Belciugatele, vecina cu localitatea Fundulea. Cresterea demografica nu ar fi fost
posibila fara asigurarea hranei datorita saltului calitativ determinat de cultivarea cerealelor. Acest fenomen, dar si cel al inmagazinarii surplusului de cereale in vase mari de provizii, cu pereti grosi, arata ca deja se producea mai mult decat strictul necesar, ceea ce demonstreaza si un mod de viata stabil, documentat de asezari Vidra de durata, cu mai multe nivele de locuit. Daca in pragul mileniului al Vlea populatia Dudesti, iar mai apoi populatia Bolintineanul si partial Giulesti, duceau un mod de viata semistabil datorat in principal insuficientei dezvoltari a fortelor de productie, incepand cu populatia BoianuVidra, asistam la incheierea procesului de sedentarizare. Incepand cu mileniul al Vlea i.e.n., numarul indivizilor este in crestere, de la 6 asezari de tip Dudesti la
35 de asezari Vidra in perioada cea mai fertila a civilizatiei Boian. Cresterea demografica in decursul a peste un mileniu a fost lenta dar continua, inregistrand doua momente importante legate de nasterea civilizatiei Boian in aceste tinuturi si de marile procese din faza de apogeu a acestei culturi. Noi date aflam despre locuintele apartinand culturii Dridu pe locurile actualelor localitati Gostilele, Mariuta si Mataraua. De asemenea, inca o dovada a culturii Gumelnita sa descoperit tot in apropierea satului Mariuta (statueta feminina a mileniului al IVlea i.e.n.). In aceste mici comunitati rurale se producea atat cat era nevoie pentru traiul familiilor respective. Diviziunea muncii si a rolurilor legate de ea era realizata pe sexe in felul urmator: femeile lucrau ogoarele, fierbeau granele, torceau lana pentru vesminte, modelau oalele si fabricau podoabele si obiectele magice. Barbatii desteleneau pamanturile, construiau colibele, aveau grija de vite, vanau si fabricau uneltele si armele. Satul neolitic
fiind autarhic, contactele cu lumea exterioara erau accidentale. Ele erau nevoite sa se adapteze din punct de vedere economic unor medii strict determinate. Aceste imprejurari au determinat societatile sasi faca traditii proprii legate de mediul geografic, social. Poate aceasta este explicatia, justificarea stiintifica a faptului ca exista mai multe civilizatii neolitice deosebinduse intre ele prin plantele pe care le cultivau, prin animalele pe care le cresteau, prin modul de constructie a caselor, prin decoratia si forma vaselor. Dar iata ca niciodata nu am terminat si nu vom termina ceea ce am inceput in domeniul cunoasterii trecutului istoric al locurilor pe care ne miscam noi cei de astazi. Un nou studiu vorbeste de data primei cercetari in zona Mariuta (1984) realizata de
catre cercetatorii Muzeului de Istorie si Arheologie al Dunarii de Jos. Valentin Pranic, Eugen Pavelet si regretatul Mihai Simon, care ne aduc multe date noi despre cultura Gumelnita, care pana acum nu erau semnificative. Studiile preistorice (1/2001), intocmite de acesti cercetatori scot la iveala mai multe noutati: In ceea ce priveste elementele culturii materiale care au fost descoperite la Mariuta, acestea au confirmat faptul ca ne aflam cel putin in acel moment in fata unei comunitati care apartine fazei B a culturii Gumelnita. Din punct de vedere tehnic, ceramica este caracterizata de vase executate dintrun lut bine ales si framantat. Repertoriul formelor ceramice este deosebit de variat. In primul rand se remarca din punct de vedere al frecventei, strachinile cu marginea indoita sau ingrosata in interior, precum si cele cu umarul carenat sunt destul de frecvente. Alte forme de vase pe care leam intalnit in cursul cercetarilor noastre, spun specialistii, sunt: vasele borcan, vase piriforme, paharele, bolurile. Uneltele din silex sunt foarte numeroase, se ridica la peste 900, dintre care si 12 topoare. Din categoria uneltelor de piatra fac parte 42 de rasnite si 7 herminete. O alta categorie de unelte este reprezentata de cele din os: strapungatoarele – spatulele, daltile. Cel mai important obiect din punct de vedere al raritatii descoperirilor il
reprezinta un impungator de cupru descoperit intreg si cu manere de os. Din categoria uneltelor de cupru fac parte si patru ace descoperite in cursul campaniilor 19841990. Plastica este reprezentata de sapte statuete antropomorfe intregi si patru zoomorfe din lut, precum si sase figurine antropomorfe din os. In fond, obiectivul cercetarilor arheologice a fost initial de salvare si a debutat printrun sondaj care urmarea sa puna in evidenta strategrafia asezarii. Ulterior, cercetarile au capatat un caracter sistematic urmarinduse dezvelirea intregii suprafete a osului eneolitic. Un obiectiv al campaniei 2000 a fost cercetarea zonei sudice a satului neolitic. Stratul propriuzis de cultura a fost descoperit intre 0,350,40 si 1,551,65 m grosime, aceasta variind intre 1,151,30 m.
Desi marea majoritate a materialului din stratul vegetal apartine tot culturii Gumelnita, au mai aparut si rare fragmente ceramice din perioada feudala tarzie (secolul XVIXVII). Asezarile descoperite de arheologi pe valea Mostistei sunt datate in general in secolul al IVlea e.n. si prezinta o populatie eterogena formata din daci, goti si sarmati. Asezari getodacice au fost descoperite si la Boanca, sat apartinator comunei Fundulea (arheolog Radu Vulpe, 1923). Disparitia acestor asezari este pusa in legatura cu infrangerea gotilor si invazia hunilor.
Din perioada de cristalizare a formarii poporului roman corespunzatoare secolului VIIIX e.n. au fost descoperite peste 50 de asezari pe valea Mostistei. Alegerea si in aceasta perioada ca loc de asezare in aceste forme de relief, pe care leau preferat si putatorii culturilor anterioare, este explicabila prin identitatea ocupantilor.
Comparand desimea localitatilor existente pe valea Mostistei, circa 47, cu cele care au existat in mileniul I (e.n.), 45 de asezari de tip SantanaCerneahov si 48 de asezari de tip Dridu, se constata ca, in mileniul mentionat mai sus, teritoriul cercetat a fost intins si continuu locuit de populatia autohtona sedentara care a contribuit la procesul de formare si inchegare a poporului roman. Deci, si actuala localitate Fundulea, situata pe valea Mostistei, poate avea aceeasi istorie indelungata, precum a intregului popor roman. Din punct de vedere geomorfologic, zona Mostistei reprezinta si azi o asociere de campuri netede, coline, vai, dar elementul care predomina este campul deschis si neted, iar valea constituie principalul ax de legatura pentru asezarile de pe ambele maluri si totodata canalul colector ce aduna apele tuturor afluentilor mici din directiile lor diferite. Cercetatori de renume George
Valsan, Vintila Mihailescu, Romulus Vuia, Ion Donat, s. a. caracterizeaza zona Mostistea
atat parte integranta a sesului Baraganului, cat si a Vlasiei. Dea lungul acesteia se insiruie zeci de asezari, precum si comunele Petrichioaia, Sinesti, Belciugatele, Tamadau, Fundulea, Sarulesti, Gurbanesti, Valea Argovei, Frasinet, pana la Manastirea, iar pe malul stang al Mostistei inferioare, localitatile Faurei, Ulmu, Bosneagu, Dorobantu, Varasti. Aceste localitati, spre deosebire de cele mai indepartate, constata specialistii, au
aspectul morfologicostructural si al fixarii geografice in teren, trasaturi distincte (unele) care le deosebesc intro anumita proportie de cele din zonele invecinate. Observatiile efectuate de acestia asupra unor sate precum Manastirea, Curcani, Sultana, Tariceni, Luptatori, Frasinetul de Sus si de Jos, Danesti, Valea Argovei, Preasna Veche, Cotofanca, Preasna Cojeni, Sarulesti, Magureni, Sarulestigara, Gostilele, Fundulea, Branesti, iau condus la concluzia foarte interesanta in ceea ce priveste modul de amplasare in teritoriu. Astfel, se constata existenta mai multor tipuri de sate: - sate situate in microdepresiuni usor suspendate. Astfel de asezari au vetrele amplasate intrun fel de adancitura intre doua coline domoale si ele pot fi observate doar de pe colinele
ce le inconjoara. Din aceasta categorie fac parte asezarile care au o vechime foarte mare, precum
Sarulesti, Frasinetul de Jos, Gurbanesti, Odaia Vladului (inglobata astazi in Sultana), Gostilele
apartinator de Fundulea; - sate de ses. Acestea sunt asezate in zonele netede ale campiei, precum satele mai noi, de prin jumatatea a doua a secolului al XIXlea si prima jumatate a secolului al XXlea Coconi, Sultana
(comuna Minastirea), Luptatori, Danesti (Frasinet), Vladiceasca si o parte din Valea Argovei, Sarulestigara, Sandulita, Nicolae Balcescu, Alexandru Ioan Cuza (Fundulea). Privind morfologia acestor asezari se poate constata, spun specialistii, ca in toate imprejurarile forma satului este determinata in mare parte de configuratia terenului pe care ele se afla. In special, este un fenomen caracteristic numai pentru asezarile sau partile mai vechi ale unor centre populate mai mari, care au fost si ele impartite in mai multe categorii: - sate cu o forma regulata cum ar fi cele studiate de catre specialisti Manastirea, Frasinet, Valea Argovei, Sarulesti, Gurbanesti, Fundulea – care au in anumite cazuri si tendinte de configuratie dea lungul unor drumuri sau vai mai mici;
- sate geometrice – acele sate care au forme bine conturate (poligon, patrulater), precum Alexandru Ioan Cuza, apartinator comunei Fundulea. Din punct de vedere structural, concluzioneaza specialistii, rolul principal in determinarea fizionomiei structurale a satelor la jucat tipul (regimul) de proprietate, anume cui apartineau aceste
terenuri in trecut. Cum cele mai multe sate din Campia Romana au fost in trecut sate boieresti sau manastiresti, acestea aparand pe domeniile vaste boieresti, manastiresti, acest fapt a determinat restrangerea la minimum a suprafetei vetrelor acestora, in scopul de a avea cat mai mult teren agricol. Caracteristic pentru satul Campiei Romane este aspectul de sat adunat, cu case despartite intre ele prin curti si gradini relativ mici. La unele din aceste sate se mai observa si aspectul de sat rasfirat, in special in zonele marginase. Din timpuri stravechi, valea Mostistei a fost un loc de trecere, un coridor de legatura dintre Carpati si Dunare. Pe aici sau incrucisat diferite drumuri care veneau dinspre Transilvania, cu cel al Bucurestilor, spre Dunare. Printre mentiunile scrise despre
satele care au fost cercetare de specialisti, unele se refera la secolele XIVXVI, dar desigur ele pot fi mult mai vechi ca origine. Conform unei mentiuni din anul 1394, se vorbeste despre un sat Bajenari, format din locuitori veniti din Bulgaria, dupa marea rascoala care a dus in acelasi an la caderea orasului Tarnovo. Totodata se crede ca printrun proces de roire, o parte din locuitori ar fi parasit acest loc si sar fi stabilit langa Bucuresti formand satul Bajenari apartinand astazi de comuna Branesti. Acest fapt ne duce cu gandul si la originea populatiei localitatii Fundulea, care in majoritate, la inceputul secolului al XVIIIlea a fost, dupa cum se cunoaste, de origine bulgara, iar dupa unele surse, acestia ar fi provenit din regiunea Garveanul, iar de data aceasta exodul populatiei ar fi
avut loc mult mai devreme. Unele sate, destul de vechi, siau schimbat in decursul vremii denumirile,
insa, unele si leau pastrat, cum ar fi Curatestii (denumire provenita de la curatura care inseamna defrisare) amintit in hrisoave pe la 1394, Fundulea, Gostilele. Vechiul sat Bajenari inceteaza a mai fi pomenit in documente, in schimb apar tot mai des mentiuni despre satele Parlita (Magureni) si Satul din Codru (Codreni), iar intrun act de pe vremea lui Radu cel Frumos, din anul 1463, se amintesc satele: Satul din Codru, Sulimanu (Sarulestii de Jos) si Fundulea. Problema complexa este aceea in legatura cu compozitia foarte eterogena a populatiei care a
venit din diferite parti stabilinduse aici. Vintila Mihailescu vorbeste de trei directii de sosire a populatiei spre aceasta zona, cursul mijlociu si inferior al Mostistei: - dinspre nord, ardeleni cu turmele de oi, care au creat un drum al mocanilor; - dinspre sud, locuitori veniti din Bulgaria (Turtucaia si Silistra) si care sau ocupat cu gradinaritul; - dinspre vest, in cautare de noi terenuri agricole. Urmarind prima atestare documentara a localitatii Fundulea, usor se ajunge la concluzia ca aceasta localitate, apare mult mai tarziu decat Gostilele si ca este de data relativ recenta. Fundulea lipseste de pe harta Tarii Romanesti intocmita la 1700 de catre marele stolnic Constantin Cantacuzino, harta pe care apar circa 50 de asezari din judetul Ilfov. Satul Gostilele este amintit la 1583, intrun act de danie al lui Mihnea Voievod, apoi la 1613, 1677, 1680, 1757, 1759. Fundulea apare pentru prima data la 1778 in Memorii istorice si geografice asupra Valahiei publicata la Leipzig de catre generalul Baner, care la intoarcerea lui din razboiul ruso-turc (17741776) intarzie in Principate observand starea de lucruri la aceasta data. In Petit village sur le ruisseau de Katora (Gaustil de Baner), Fundulea este citata alaturi de Crangul lui Vladila, sat cu pamant arabil, biserica si o casa boiereasca de Cruceru, situate pe Mostistea (astazi disparut)
si Gostilele, sat cu un elesteu mare, autorul urmarind localitatile in inlantuirea lor dea lungul vailor, in acest caz al Mostistei. Lipsa bisericii, consemnata in schimb la Crangu, este o dovada ca Fundulea era o asezare recenta la data culegerii acestor elemente de ordin geografic, nascuta poate, in urma stabilirii pe acest teritoriu a unor comunitati bulgaresti emigrate din sudul Dunarii, cu o structura etnica apropiata de ce a populatiei din Branesti, a carei onomastica si patronimice Nedelea, Ivana, Cernica etc. de origine sudslava, sunt prezentate in documente inca de la inceputul secolului al XVIIlea. Originea straina a grupului etnic stabilit in perimetrul satului
Fundulea si asimilat ulterior de catre populatia din imprejurimi se intrevede si in diferentele pe
care le operau localnicii insisi cand ii considerau pe locuitorii satelor invecinate rumani , in raport cu ei. Conform hartii topografice alcatuite la 1826 de catre inginerul Raducanu, asezarea este situata la marginea unei paduri (harta se afla in inventarul Manastirii Vacaresti si Gorgota a Mitropoliei Bucuresti), si din aceasta rezulta ca Fundulea evoluase deja spre un sat cu biserica, probabil din lemn, atestata insa pentru prima data in 1833 . Pentru sa suntem intotdeauna dornici sa aflam cat mai multe date despre locurile pe care continuam sa ne traim viata, dar mai ales cand descoperim date consemnate intrun vechi document, maretia acestora creste si mai mult, iar noi ne mandrim ca suntem urmasii celor dintai locuitori de acum cateva secole. Cine nu ar tresari cand, rasfoind un catalog al documentelor Tarii Romanesti, intalneste un act ce poarta numarul 527 referitor la satul Gostilele mentionat la 1589, la o distanta de 187 de ani fata de Fundulea, si emis la Targoviste, capitala Tarii Romanesti 1613 (7121) aprilie 7. Citam: Radu Voievod, fiul lui Mihai Voievod, herteg al partilor, intareste
satenilor Patru, Cristea, Gherghina, Radu si altii cu fratii si fii lor, stapanire peste satul Bajesti, de pe Mostiste, din camp, padure, apa si vatra satului si tot hotarul pentru ca le-a fost mosie de la mosi stramosi inca din zilele lui Mihai Voievod sau daruit domnului, iar el a dat satul slugii sale credincioase, Gruia capitanul, care sa invoit cu mosnenii de mai sus si ia lasat sa se rascumpere, sa fie iar cnezi, cu 13.600 de aspri, data inaintea intregului divan si a curtii domnesti, martori fiind la invoiala Bratahan din Gostile, Fratea din Belciugatu, Oana din Piscure si Fierea logofat, Agesti. Blestem Martori: Vintila mare vornic, Meca mare logofat, Dediu vistier, Carstea spatar,
Panait stolnic, Bratu comis, Lupu paharnic, Foti mare postelnic. Ispravnic insa spusa domnului. Scrie Neagoe logofat. Cat despre satul care este denumit si Crangul lui Vladila cu acele case boieresti mentionate de Baner si care au fost conform traditiei pastrate pana in zilele noastre proprietatea unui demnitar Ghica, poate marele postelnic Alexandru Ghica in documente, desi numele se asociaza cu ranguri boieresti diferite (logofat, mare postelnic) supranumit Caciula mare sau Ghica Camasoiu, desi se pare ca aceste doua porecle vizeaza pe doi boieri Ghica – Alexandru Ghica si Ioan Alexandru Ghica, proprietari, pe rand, ai mosiei. Se presupune ca acele case boieresti cu ziduri de peste o jumatate de metru grosime si zid inconjurator, au devenit la un moment dat castel de vanatoare tinand cont de decoratiunile interioare care existau pe plafonul a doua dintre incaperile fostei case boieresti (sediul statiunii de plante medicinale), care prezenta in una dintre incaperi, arme si instrumente de vanatoare, pusti, ca si vanat constand in pasari, iar in cea dea doua incapere era ilustrata vegetatia caracteristica zonei: stuf, trestie, stanjenel de balta. Toate elementele facand dovada unei constructii zidita a dura, fiind singura din zona. Dintro alta sursa aflam ca in acest catun se afla un palat care in ultima vreme a adapostit, intro aripa, scoala acestui catun si ca mai exista aici o biserica zidita de marele logofat, fiu de domn, Alexandru Grigore Ghica, supranumit Caciula mare. Urmasii acestuia au vandut palatul, impreuna cu mosia, inginerului C. Stoienescu (primul constructor al Cailor Ferate BucurestiConstanta), iar acesta in 1906 lea vandut lui Anton Carp, fost guvernator al Bancii Nationale. Anton Carp a lasat totul fiicei sale, Maria A. Carp, iar aceasta lea vandut
inginerului Dumitru Alexandrescu in posesia caruia sau aflat ultima data pana la expropriere. Frumosul palat, ca si biserica, sunt in buna stare si in zilele noastre, numai scoala din Crangu are local separat, la cateva case de biserica. Totusi, palatul si biserica au ramas aici de straja, marturie a atator vremuri apuse. Din felul cum am vazut ca este asezata comuna, gasindune in apropierea vestitilor vanatori tamadaieni de care aminteste Alexandru Odobescu in opera sa Pseudokinegeticus, fiul generalului Ion Odobescu ce avea mosie la Calareti, vedem ca suntem gata de a pasi in campia Baraganului. Stepa incepe sa se simta tot mai mult cand incepe sa sufle crivatul aspru. Comuna Fundulea si istoricul sau sunt legate mai spre zilele noastre de populatia
urmatoarelor sate: Cranguri, Fundulea, Gostilele, Boanca si Alexandru Ioan Cuza. Satul Crangu este cel mai vechi, iar din populatia acestuia, ulterior, a fost posibil sa renasca localitatea Fundulea. Nu se dispune de mentiuni scrise din perioada Evului Mediu cu privire la infiintarea satului, insa prin traditie orala, sa transmis
informatia ca satul sa constituit din robi pe mosia unui boier, Carpu. Satul Boanca sa infiintat imediat dupa improprietarirea de la 1864, de catre colonisti proveniti din comunele Brezoaiele si Slobozia Moara din judetul Dambovita. In prezent, aceasta localitate nu mai exista deoarece in 1962, ea a fost dezafectata pentru sporirea
suprafetelor agricole, printro politica a statului roman, a conducerii acestuia care nu intotdeauna tinea cont si de traditia existenta la sate, a oamenilor in general. Satul Alexandru Ioan Cuza a fost infiintat in anul 1921, dupa reforma agrara din acelasi an, prin colonizarea pe teritoriul acestei localitati a unei populatii de mocani din judetele Dambovita si Campulung Muscel. In perioada 19211927, satul a apartinut comunei FundeniFrunzanesti si se numea Principele Nicolae. Din anul 1928, satul sia schimbat denumirea in Alexandru Ioan Cuza, iar din punct de vedere administrativ apartine comunei Fundulea. In urma inundatiilor din 1972, sa inceput dezafectarea acestuia, care a durat pana in 1978. Cea mai mare parte a populatiei din satele Boanca, Alexandru Ioan Cuza,
care au fost dezafectate, a ramas in continuare in localitatea Fundulea. Sa privim in continuare coltul acesta de Baragan, cu asezarile de care ne ocupam cautand sa construim, conform surselor, un tot unitar, ordonat in cuprinsul acestei lucrari, iar asupra paginilor sale, cititorii sa aiba posibilitatea sa intarzie putin, afland, speram,
lucruri interesante.

Pascal Servicii Informatice

2007